Se spune că diavolul stă în detalii și probabil din acest motiv, de multe ori trece neobservat. Așa se face că o simplă crăpătură, nebăgată în seamă la timpul ei se poate transforma în timp, într-un crater sau o prăpastie.
Pe „arhireabilitata“ pietonală Ștefan cel Mare, din Constanța, nu diavolul ci „Doreliavolul“, muncitorul năstrușnic, se ascunde în detalii. Mai o fisură, mai niște dale puse câș, un stâlp înclinat, unu așezat așa după conceptul picturilor abastracte și avem tabloul unei artere terminate și nefinalizate, în același timp. Paradox clasic românesc, postdecembrist.
Artiștii netalentați ai operei sunt aceiași Dorei, „drăcușorii“ care au mutilat rădăcini și trunchuri de arbori.
Sigur, multe mai sunt de făcut la pietonala Ștefan cel Mare, iar proprietarii de tarase și cei ce dețin alte afaceri în HORECA și comerț abia așteaptă ca praful să se așeze, să fie măturat și să dea drumul la treabă. Asta va fi posibil însă doar atunci când localnicii și turiștii nu se vor mai simți aici ca într-un șantier pe care „Doreliavolul“ nu vrea să-l mai închidă odată.
Și mai este o problemă, cum mobilierul urban deja a fost dat în folosință, iar lucrări, ajustări tot se mai fac, acesta ar putea să devină vechi deja acum când e pus de nou. În mod clar, astfel și băncile vor avea nevoie de recondițioare. Totul e să nu se ocupe tot Dorel de ea.
Discussion about this post