Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, va participa astăzi la reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care va avea loc la Bruxelles.
Agenda de discuţii va viza situaţia din Israel şi Fâşia Gaza, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu participarea prin videoconferinţă a ministrului ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, relaţiile Armenia – Azerbaidjan şi dimensiunea externă a securităţii economice a UE.
În ceea ce priveşte situaţia din Israel şi Fâşia Gaza, miniştrii de Externe vor evalua ultimele evoluţii, cu accent pe riscurile de securitate şi situaţia umanitară gravă, importanţa eliberării tuturor ostaticilor, precum şi coordonarea consulară pentru evacuările cetăţenilor străini care vor să părăsească Fâşia Gaza.
De asemenea, va avea loc un schimb de opinii privind continuarea angajamentului UE în Procesul de Pace în Orientul Mijlociu.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post