Protest spontan la Casa Județeană de Pensii Constanța. Zeci de angajați au ieșit în fața instituției, cerând eliminarea inechităților salariale generate de clasa politică. Sindicaliștii avertizează că se poate ajunge la grevă generală.
Angajații Casei Județene de Pensii Constanța au intrat pentru o oră, de la 10,00 la 11,00, intr-un protest spontan, fără întreruperea activității cu publicul. Protestul lor vine după ce, ieri, angajații din CAS-uri au reușit să obțină majorările salariale solicitate in urma unei greve prelungite.
Salariatii sunt nemulțumiți de faptul că nu au fost aliniați la salariile colegilor din familia ocupațională.
„În funcție de dinamica acestui protest vom continua cu procedura legală, de demarare a conflictului de muncă până se ajunge la greva generală, probabil”, susține Steliana Brighiu, lider sindical.
Angajații CJP Constanța au subliniat că nu cer majorări salariale ci eliminarea inechităților generate tot de clasa politica. Sindicaliștii spun că se vor întâlni în această după amiaza și vor decide dacă vor continua protestele și în zilele următoare.
Discussion about this post