Zeci de mii de oameni așteptau reabilitarea (ca la carte) a Drumului Județean 226, care leagă localitățile Corbu – Săcele – Istria și Mihai Viteazu, însă, cum lucrarea s-a făcut cu Dorei și nu cu germani, proiectul nu a ieșit ca pe Neckermann. Mai mult, atât autoritățile locale, cât și oamenii din comună sunt nemulțumiți de modul în care au fost efectuate lucrările.
Prima problemă: noile spații verzi, dar fără verde, de la marginea drumului.
„Dacă ăsta e pământ…Ia uitați aici! Uitați, haideți să vă dau mai încolo! Aici ar trebui să crească ce vrea Consiliul Județean“, ne spune ironic, un localnic.


Sărmanul Drum Județean 226 a fost lăsat de izbeliște timp de trei decenii și băgat în reabilitare în anul de grație 2021. Proiectul costă peste 100 de milioane de lei, bani care vin de la Consiliul Județean Constanța, dar și de la Uniunea Europeană. Însă, în zona localității Corbu, lucrările nu sunt tocmai la nivel european, mai ales când vorbim despre trotuare.
„Așa cum se văd bucățile acestea peticite pe aici, sunt făcute de Consiliul Județean Constanța. Chiar să-i mulțumim domnului Mihai Lupu, pentru că domnul este un om cu experiență și mă gândesc că știa cum să facă. Să vină să vadă ce au făcut ceilalți!“, este glasul omului de rând.
Dar, decât deloc, să fie primit și așa, mai ales după atâta așteptare.
„Mulțumesc în numele comunității și al UAT Corbu, Consiliului Județean Constanța, pentru că ne-a avut în vedere, în ceea ce privește implementarea acestui proiect european, al drumului DJ226 Corbu-Mihai Viteazul. Până acum, partea aceasta de nord a județului, din punct de vedere al infrastructurii a fost uitată de toată lumea. De 30 de ani nu s-a făcut nimic pe această linie. Noi ne-am oferit, dacă tot s-a făcut așa de frumos, după ce se termină această investiție, să punem pământ corespunzător, fertil, nu cu piatră ca acesta. Eu am făcut un apel la doamna Nelat de la CJ și zice, ce domnule viceprimar, acolo ce, puneți grâu, pe acele parcele? Ne-a luat la mișto, pur și simplu“, susține Vasile Halici, viceprimar al Comunei Corbu.

“La mișto” s-ar fi depozitat și mizeria rămasă după lucrări.

„Noi nu am dat niciun fel de acord acestei firme de a depozita aceste materiale pe terenul nostru. A trebuit să luăm utilaje, ca să nivelăm acest material care e acolo. Acel teren e lângă o derea de apă din intravilanul Comunei Corbu. Nu au respectat distanța până la apa curgătoare, ca aceste deșeuri să nu se reverse în apă. Acum, noi o să trebuiască să curățăm această derea“, explică viceprimarul.

Iar marginea drumului se surpă ca-n balada cu Meșterul Manole, motiv pentru care facem un apel la locuitorii din Corbu să-și ascundă toate femeile ce poartă prenumele Ana. Cei care au citit opera știu de ce.
„Uitați unde este mașina, s-a surpat! Uitați, e crăpat. Dacă în locurile astea se dă la o parte, sunt niște bolovani, cu niște pietriș și niște beton, pe care dacă îl iau cu mătura se mătură singur“, ne declară cetățeanul nemulțumit.

Oamenilor nu le convine îngustimea trotuarului, vor trebui să circule în șir indian, așa că și-au suflecat mânecile și s-au transformat în muncitori de ocazie. Sigur că pentru munca lor, în loc să primească, vor da bani.
„Unii pe propria răspundere, deși nu suntem de acord cu ei, au mărit trotuarul cu circa 20-30 de centimetri, fapt pentru care au fost avertizați de Disciplina în Construcții, de la Consiliul Județean Constanța, că vor fi amendați cu 30.000 de lei. După care să le dea ca măsură intrarea în legalitate și aducerea terenului la fel ca la faza inițială”, dă lămuriri viceprimarul Vasile Halici.

Iar când muncitorii joacă Asfalt Tango, pe bani publici, ecuațiile proiectelor dau cu virgulă.
„În ultimă instanță s-a stabilit, prin reclamațiile care au fost făcute de locuitorii din comună, că nu s-a făcut așa cum s-a stabilit de către Consiliul Județean Constanța și de către noi, UAT Corbu, ci s-a făcut după bunul plac al firmei care a câștiga această licitație. Unii au acces, alții nu au acces. Le-am transmis pe mail toate locațiile unde trebuie să facă acces. De aceea sunt toți foarte revoltați că la unii s-au executat lucrările, dar nu s-au executat și la ceilalți. Nu sunt multe, este vorba despre parcul nostru, căminul cultural unde este și casa căsătoriilor. Eu am mers în audiență la Consiliul Județean Constanța, la domnul Mihai Lupu și mi-a spus că va trimite o comisie în teren, ca să constate aceste probleme. Nu știu, a fost comisia, nu a fost. Pe la noi nu a venit“, mai dă lămuriri viceprimarul din Corbu.
„La prima ploaie adevărată, tot pământul va curge pe drumuri sau în grădinile oamenilor. Nu există o bordură. Nu mai spunem de calitatea lucrărilor. S-a rupt tot. Acolo, să vedeți pe unde trec TIR-urile că nu mai e nicio burdură întreagă și nu e de vină Consiliul Județean, este de vină cel care a făcut“, exclamă localnicul.
Însă, bordurile și căile pietonale pentru trecătorii slim fit sunt simple detalii, pe lângă adevărata problemă.
„Ieri am trimis către președintele Consiliului Județean și al firmei care execută lucrările, pe această linie de DJ, că sunt în jur de 9 subtraversări pentru apele pluviale. Una este blocată. Dacă plouă, va inunda casele respective. Din punct de vedere organizatoric, prost s-a desfășurat, pentru că noi nu cunoaștem proiectul tehnic, deși se spune că suntem parteneri“, concluzionează reprezentantul administrației publice din Corbu.
Consiliul Județean Constanța dă vina tot pe locuitorii comunei
De cealaltă parte, printr-o adresă transmisă Primăriei Corbu în data de 24 octombrie 2023, Consiliul Județean aruncă vina pe autoritățile locale din Corbu și pe locuitori, susținând că aceștia se debareasează de resturile provenite din materiale de construcție, aruncându-le pe spațiile verzi deja construite. Totodată, reprezentanții CJ spun că, prin tăierea pomilor, au fost deteriorate borduri deja amenajate și au fost lăsate resturi de material lemnos pe suprafața bordurilor.



Am solicitat în mai multe rânduri răspunsuri Consiliului Județean pentru neregulile apărute în reabilitarea drumului, însă reprezentanții instituției au refuzat să ofere un punct de vedere.






Discussion about this post