Unul din trei copii români suferă de obezitate. Cazurile de obezitate infantilă au înregistrat o creştere alarmantă la noi în ţară, atrag atenția nutriționiștii, îngrijorați de faptul că la cabinetele medicale se prezintă din ce în ce mai mulţi copii cu probleme de greutate.
De asemenea, un studiul realizat de către Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, în cadrul proiectului coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), arată că prevalenţa supraponderalităţii este uşor mai crescută la fete decât la băieţi şi semnificativ mai mare în mediul urban faţă de cel rural.
Sedentarismul, alimentația haotică și produsele cu conținut ridicat de zahăr sunt motivul pentru care copiii au probleme cu greutatea de la vârste fragede.
De sănătatea copiilor părinţii sau cei care îi cresc sunt cei care trebuie să aibă grijă. Ei sunt cei care pregătesc mâncarea copilului, micuțul neavând discernământul de a alege ce e bun sau ce e rău, mai ales la o vârstă fragedă.Să forțezi un copil să termine tot din farfurie este extrem de nesănătos, avertizează medicii.
Obiceiurile alimentare proaste deprinse în familie vor fi continuate şi la maturitate. De cele mai multe ori, copiii sunt hrăniţi necorepunzător, cu mâncare de proastă calitate, multă, nu se respectă programul meselor. Şi, mai mult decât atât, copiii sunt sedentari, efortul fizic lipseşte cu desăvârşire. 90 la sută din cazurile de obezitate sunt cauzate de alimentaţie şi stilul de viaţă greşit. Doar 10 la sută din cazuri implică afecţiuni endocrinologice sau alte afecţiuni, arată studiul.
Discussion about this post