Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care îl poți oferi este să imortalizezi momentele speciale petrecute alături de cei dragi. Din ce în ce mai mulți constănțeni caută să păstreze aceste momente, ceea ce pentru fotografi, profesioniști sau amatori, nu poate fi decât o mare bucurie.
Programările la ședințele foto au început încă din octombrie și, chiar dacă prețurile s-au mărit, fotografii sunt ocupați toată perioada, până la sarbători.
În unele cazuri, se fac programări până în ultimele zile ale anului, chiar și după Revelion.
Fotografii mărturisesc că munca devine mai grea atunci când trebuie să lucreze cu cei mici, însă recunosc că uneori copiii sunt plini de imaginație, iar asta îi ajută în crearea celor mai frumoase amintiri.
Decorul pentru o ședință foto de vis este pregătit din timp. Artiștii vizuali împodobesc spațiul cu frunze de brad, conuri, ornamente de Crăciun, luminițe sau zăpadă artificială pentru a transmite prin imaginile lor liniștea și căldura sărbătorilor de iarnă.
Unele studiouri foto pun la dispoziție, pe lângă decorul festiv și machiaj, accesorii și ținute specifice, așadar pentru câteva sute de lei, oricine poate face parte din universul magic al Crăciunului.
Ofertele pentru o ședință foto de Crăciun variază, în funcție de efortul depus de fotograf, de experiență și, mai mult decât atât, de dorințele clientului, care primează întotdeauna. Prețurile încep de la 200 lei și pot ajunge până la mii de euro pentru o ședință, dar cu siguranță merită fiecare bănuț.
Discussion about this post