„Caravana Speranței“ este pregătită pentru a porni la drum de Ziua Națională a României. Doar cinci zile au mai rămas până când reprezentații și voluntarii Asociației Culturale Obsidian vor ajunge la 100 de familii defavorizate de pe raza județului Constanța, pentru a le împărți pachete și bunuri de strictă necesitate pentru sezonul rece care și-a intrat deja în drepturi.
„«Caravana Speranței» reprezintă o speranță. De aici a venit și numele. Dorim să aducem o speranță în pragul sărbătorilor de iarnă în sânul familiilor care poate că au cea mai mare nevoie de ea. Ne referim aici la o parte din familiile nevoiașe de pe raza județului Constanța. Pachetele sunt din trei categorii, respectiv cu produse alimentare, cu produse de igienă și electrocasnice sau echipamente care să le fie de folos în gospodărie sau să le ofere familiilor incluse în campanie o perspectivă nouă asupra vieții“, asubliniat Jean Vlad, organizator „Caravana Speranței“.
Și pentru că proiectul este unul ambițios organizatorii vor beneficia de o flotilă de aproximativ 60 de mașini de transport, care vor duce bunurile la familiile incluse în proiect. De asemenea, pe lângă pregătirea pachetelor, o mare importantă s-a acordat beneficiarilor „Caravanei Speranței“.
„Am selectat 100 de familii tocmai pentru ca noi să avem timpul necesar și să putem ajunge la toate acestea într-o singură zi. Am ales cu precădere familii din regiunea de sud a județului, unde sunt zone ceva mai sărace, în special în apropiere de granița cu Bulgaria. Un ajutor important am primit și din partea primăriilor, care ne-au pus la dispoziție informații despre persoanele defavorizate pe care le au în evidență. Bazându-ne pe această situație am făcut propria verificare în teren, pentru a vedea care sunt nevoile fiecărei familii în parte”, a mai punctat organizatorul acțiunii.
Pe lângă aportul voluntarilor și constănțenilor care s-au alăturat campaniei și care ajută la împachetare și distribuire, „Caravana Speranței“ beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Constanța. Acțiunea va avea loc pe 1 decembrie, când sărbătorim Ziua Națională a României.
Discussion about this post