Tarifele de distribuţie a energiei electrice ar putea creşte cu aproximativ 6% de la 1 ianuarie, a declarat Gabriel Andronache, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Am avut mai multe discuţii cu distribuitorii. Din punctul lor de vedere sunt mai multe solicitări pentru anumite activităţi pe care le desfăşoară, pentru care ar dori bani mult mai mulţi. De asemenea, şi ei, la rândul lor puteau să facă investiţiile un pic mai calculat, în special pe zona aceasta de transport, astfel încât reţeaua, dacă ar fi fost dezvoltată şi întărită etapizat, nu exista această presiune în momentul de faţă realizată de către prosumatori„, a menţionat Gabriel Andronache, la o conferinţă de specialitate.
Tarifele de distribuție reprezintă aproximativ 10% din factura finală, plătită de consumatori.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post