O nouă minivacanță bate la ușă, iar autoritățile constănțene sunt pregătite. Ca în fiecare an, forțele de ordine au fost mobilizate, iar numărul angajaților a fost suplimentat, totul pentru un weekend prelungit fără incidente.
IPJ Constanța a dispus măsuri suplimentare pentru perioada minivacanței prilejuită de 1 decembrie. 100 de autospeciale vor acționa zilnic în județul Constanța, în locurile aglomerate, lăcașele de cult, dar și în zonele de petrecere a timpului liber.” au transmis reprezentanții IPJ.
”La nivelul județului Constanța, peste 120 de polițiști de frontieră acționează atât pe mare cât și pe uscat. A fost contactat statul vecin pentru măsuri comune de acțiune. Conducătorii mijloacelor de transport să aibă în posesie toate documentele necesare.” au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.
”Peste 200 de pompieri, cu 100 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină zilnic. Vom asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la hramul Bisericii din comuna Ion Corvin. ISU Dobrogea va monitoriza permanent distribuția în teren.” au declarat reprezentanții ISU Dobrogea.
”Pentru perioada de 1 decembrie și ziua Sfântului Andrei au fost dispuse măsurile necesare. De joi, un nr de 150 de jandarmi vor acționa pe durata minivacanței.” au transmis reprezentanții Jandarmeriei.
Vom intensifica mesajele antitrafic atât în mediul online cât și pe străzi. Pentru siguranța dvs vă rugăm să aveți în atenție că nu orice ofertă de muncă, care promite un salariu bun, este ceea ce pare. Mulți tineri experimentează relații de prietenie cu persoane necunoscute, de aceea recomandăm ca mesajele transmise în mediul online să nu conțină date personale, fotografii și videoclipuri personale care pot fi folosite împotriva noastră.”a transmis Adrian Avarvarei, reprezentant al Agenției Nationale împotriva Traficului de Persoane
Discussion about this post