Membri ai Organizației Municipale PSD Constanța, împreună cu reprezentante ale Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD), membri ai Tineretului Social Democrat (TSD) și reprezentanți ai Partidului Socialiștilor Europeni (PES) au participat astăzi la ceremonia de depunere de coroane, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Evenimentul a avut loc în Parcul Arheologic din Constanța, acolo unde, în acordurile imnului României, reprezentanții PSD Constanța au depus coroane în memoria soldaților care au murit în lupta pentru unirea provinciilor istorice românești.
Din partea Organizației Municipale PSD Constanța, au participat: deputatul Cristina Dumitrache, liderul consilierilor locali PSD, Costin Răsăuțeanu, consilierul local Dede Perodin și membrii PSD Petru Boloș, Daniel Darea și George Naceades.
De la Organizația Femeilor Social-Democrate: Roxana Dobrescu, președintele OFSD, consilierul local Claudia Dobre, Anca Niculae, Paula Luca, Daniela Alexa și Elena Adețu.
De la Organizația Pensionarilor Social Democrați: Ștefan Mihu și Tache Haidarla.
Din partea Tineretului Social Democrat a participat președintele TSD Constanța, Nicu Lascu.
La ceremonie au participat și reprezentanții Partidului Socialiștilor Europeni (PES). Cristian Mihai Pruiu, în calitate de președinte al organizației, alături de Cristina Papazian, președinta Organizației Municipale, și de prim-vicepreședintele Mihai Florentin Bărăscu, au depus o coroană de flori la Monumentul Victoriei.
Cristian Mihai Pruiu a evidențiat importanța coeziunii și a angajamentului în promovarea valorilor socialiste europene, afirmând: „În această zi specială, ne reafirmăm dedicarea față de solidaritate și progres social, aducând omagiu eroilor noștri și consolidând legăturile care conturează drumul nostru comun.”
Discussion about this post