Energy Advisor, primul start-up afiliat Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, lansează Renergia, prima aplicaţie mobilă din România care eficientizează consumul de energie şi reduce costurile facturilor la energie.
Conform unui comunicat de presă remis astăzi, inovaţia, unicitatea şi potenţialul aplicaţiei sunt recunoscute deja la nivel internaţional, Energy Advisor, cu Renergia, fiind singurul start-up din România invitat la summit-ul COP28, Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice. Prezenţa la summit are loc la invitaţia IRENA, Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă, startup-ul din Cluj fiind ales din 200 de companii, între cele 8 companii finaliste care vor susţine un pitch pe scena Extreme Hangout, în cadrul evenimentului IRENA NewGen Rising Stars Award 2023.
Renergia, care este, totodată, şi prima aplicaţie de sustenabilitate lansată în România, analizează consumul de energie în gospodărie şi generează o estimare a costurilor lunare şi anuale aferente şi oferă date despre potenţialul de economisire la energia electrică şi termică. Analiza realizată de Renergia are la bază un algoritm inovativ, ce îmbină concepte de statistică şi probabilistică cu algoritmi avansaţi, asistaţi de inteligenţă artificială.
„Algoritmul proprietar Renergia este antrenat să detecteze valori aberante şi să realizeze predicţii precise ale consumului energetic, folosindu-se de o serie de informaţii de bază. Acest instrument inovator estimează consumul de energie electrică şi termică, generând, în acelaşi timp, planuri personalizate de eficienţă energetică pentru utilizatori. Utilizarea aplicaţiei Renergia poate reduce, în consecinţă, cu până la 30% costurile lunare cu factura la energie (electrică şi termică), atunci când sunt puse în aplicare măsurile de eficienţă energetică recomandate. Reducerea facturilor depinde şi de configuraţia echipamentelor din gospodărie şi, în special, de nivelul de izolare termică a locuinţei”, se menţionează în comunicat.
Aplicaţia Renergia poate fi utilizată şi pentru face o radiografie complexă a amprentei de carbon în sectorul rezidenţial. În prezent, amprenta de carbon medie a unei gospodării din România, raportată la consumul de energie finală (electrică şi termică) depăşeşte 2.200 de kg de CO2 / an.
„Abordarea propusă de Renergia este inovativă şi unică. Astăzi nu există o abordare similară nici în România şi nici la nivel întregii Europe. În configurarea aplicaţiei, am pornit de la ideea că ce nu putem măsura, nu putem îmbunătăţi. De aici, componenta foarte importantă a stabilirii amprentei de carbon, pe lângă cea a eficientizării consumului de energie şi a reducerii costurilor facturilor”, a declarat Alexandru Mureşan, CEO Renergia, menţionând că, în România, risipa de energie este enormă, iar implementarea măsurilor de eficienţă energetică şi utilizarea de surse regenerabile trebuie încurajate pentru că, pe de-o parte, ne vor creşte rezilienţa, prin reducerea dependenţei faţă de sursele centralizate, iar pe de altă parte vor creşte gradul de confort al românilor în propriile gospodării.
Unicitatea aplicaţiei vine şi din principiul one-stop-shop, în sensul că arată românilor cum să îşi reducă facturile şi să îşi producă propria energie utilizând un tool de dimensionare pentru sistemele fotovoltaice.
„Tool-ul de dimensionare estimativă a sistemelor fotovoltaice este dedicat exclusiv gospodăriilor, dar conceptul implică şi parteneriate B2B. Avem un contract cadru semnat cu un instalator autorizat de sisteme fotovoltaice care oferă consultanţă utilizatorilor Renergia şi servicii de instalare la cheie. În paralel, discutăm, pe mai multe planuri, cu instituţii financiare care pot oferi credite verzi utilizatorilor finali, pentru instalarea de astfel de tehnologii”, a spus Dacian Jurj, COO Renergia.
Renergia a fost dezvoltată de o echipă de 12 specialişti cu expertiză în domeniul energetic, al metodelor numerice avansate, în software, marketing şi strategie. Până în prezent, investiţia în dezvoltarea aplicaţiei a fost de peste 300.000 de euro. Punctul de plecare al ideii de proiect a fost iunie 2022, iar implementarea efectivă a proiectului a început în ianuarie 2023.
„Renergia este punctul culminant al expertizei ştiinţifice a întregii echipe acumulate în publicarea a peste 500 de lucrări ştiinţifice, 45 de cărţi şi implementarea a peste 100 de proiecte de cercetare. Algoritmul dezvoltat în cadrul proiectului Renergia vine într-un moment critic atât pentru societatea din România, cât şi pentru publicul larg din afară, în contextul unui cumul de crize şi consecinţe ale acestora şi contribuie la realizarea obiectivului global de neutralitate climatică până în 2050, în mediul rezidenţial”, a afirmat Dan D. Micu, director de cercetare la Renergia.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post