CS Dinamo a câștigat finala Ligii de Rugby Kaufland învingând pe CSM Știința Baia Mare cu 17-13 (6-6) stopând supremația maramureșenilor, campionii ultimilor patru ediții ale competiției. Alb-roșii cuceresc titlul de campioni după 15 ani, readucând trofeul în Capitală.
Așa cum ne-am așteptat a fost o finală echilibrată pe întreaga sa durată, învingătoarea s-a decis în ultimile minute când Dinamo a reușit să înscrie încă trei puncte, Jondre transformând din fața buturilor, 17-13, scor final.
La rândul ei, echipa bănățeană SCM USV Timișoara a câștigat meciul pentru locul 3 în Liga de Rugby Kaufland, după ce a întrecut pe CSA Steaua cu 26-8 (17-3), cucerind astfel medaliile de bronz ale competiției.
Discussion about this post