Salariaţii din cadrul Direcției Județene de Statistică Constanța protestează din nou. Aceștia sunt nemulțumiți de „salarizarea discriminatorie îndelungată”, la care nu s-a găsit soluționare, după cele zece zile de protest desfășurate până acum. Tocmai de aceea, astăzi pe toată durata normală a zilei de muncă, intervalul 08:00 – 16:30, vor refuza îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
„BLOCAREA activității, pentru cel puțin o zi este rezultatul ignorării de către decidenții politic a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani și reprezintă doar un avertisment al salariaților în contextul anului electoral 2024, când, fără aportul INS, alegerile nu pot fi organizate”, precizează angajații Direcției Județene de Statistică Constanța.
În acest moment, și-au asumat, prin semnătură, intenția de a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu pentru o zi, aproximativ 900 de salariați din Direcțiile teritoriale de Statistică și sediul central al INS, în semn de protest față de nepunerea în aplicarea memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic.
„Nu vom mai colecta și furniza date statistice din judeţul Constanța! Nu vom asigura datele statistice necesare realizării Programului Statistic Naţional şi transmiterii la EUROSTAT!”, subliniază protestatarii.
Nemulțumirile salariaților vizează:
- Neaplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema ˵Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică;
- Nemajorarea salariilor personalului DJS Constanța, spre deosebire de cele din alte instituții publice. În decurs de 5 ani, un salariat cu vechime maximă din DJS Constanța a avut o majorare salarială de 14 lei brut (7 lei net), timp în care rata inflaţiei a depăşit 40%.
- Neacordarea majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, spre deosebire de angajații altor instituții aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale, etc.
- Neacordarea importanței cuvenite activității direcțiilor teritoriale de statistică, atâta vreme cât informațiile statistice sunt importante atât pentru cunoașterea evoluțiilor economice și sociale, pentru fundamentarea deciziilor și programelor de acțiune la nivel european, național și/sau teritorial, cât și pentru studii și cercetări științifice sau pentru corecta informare a tuturor categoriilor de utilizatori. Să nu uităm de cercetările statistice de interes naţional de tipul recensămintelor populaţiei şi locuinţelor și recensămintelor din agricultură, precum și de implicarea direcțiilor județene de statistică în organizarea și desfășurarea alegerilor.
Revendicările salariaţilor DJS Constanța sunt:
- Stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici cu funcții de execuție și conducere, precum și ale personalului contractual din cadrul DJS Constanța la nivelul administrației publice centrale.
- Acordarea majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul DJS Constanța.
- Mărirea schemei de personal a DJS Constanța corespunzător volumului de activitate şi deblocarea angajărilor.
Discussion about this post