„MEMORIA APEI” revine, după doi ani de absență, în repertoriul activ al Teatrului de Stat Constanța (TSC) iar regia și decorul au fost adaptate acum pentru Sala STUDIO.
„O tragicomedie în care trei surori se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, cu ocazia tristă a pierderii mamei lor, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros. Relațiile dintre cele trei surori se află într-un moment de criză. Conflictele sunt alimentate de alcool și marijuana, astfel ieșind la iveală frustrări și adevăruri pe jumătate conștientizate sau blocate cu bună-știință” este relatat în comunicatul de prsă transmis de Teatru de Stat Constanța.
Sâmbătă, 16 decembrie și duminică, 17 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A publicul constănțean este invitat la spectacolul „MEMORIA APEI” de Shelagh Stephenson, regia artistică, traducerea și adaptarea, Vladimir Anton. Este un spectacol despre aparențe, despre dureri înăbușite care ies la suprafață, despre memoria imperfectă, dar și despre regăsire și despre iubirea de dincolo de cuvinte.
Dana Dumitrescu, Alina Manţu și Ecaterina Lupu joacă rolurile celor trei surori, respectiv Teresa, sora cea mare, obsedată de tratamentele naturiste, Mary, sora mijlocie, medic de succesși cea care are dialogurile cu mama (Vi, în interpretarea Laurei Iordan), chiar după aceasta nu mai este printre ei, și Catherine, ghinionista soră mai mică. Andu Axente și Liviu Manolache sunt Mike, amantul lui Mary,respectiv Frank, soțul stoic și sastisit al Teresei.
Scenografia este semnată de Maria Miu, asistată de Diana Sav, iar concepția lighting design-ului îi aparține lui Lucian Moga.
„Memoria apei” a fost montată pentru prima dată în 1997 la Hampstead Theatre din Londra, a cunoscut o versiune cinematografică, în anul 2002, cu titlul „Înainte să pleci”, cu Julie Walters în distribuţie, şi este cea dintâi dintre piesele autoarei Shelagh Stephenson.
Discussion about this post