După bronzul cucerit în finala mică de la Badajoz (ediția anterioară), când România a întrecut în finala mică Spania cu 31-25, acum naționala de rugby a țării noastre visează la o finală ce va vea loc la Paris, anul viitor. România se află în Grupa B alături de Polonia, Belgia și Portugalia.
“Stejarii” vor debuta în Rugby Europe Championship, în deplasare, pe 3 februarie, cu Polonia, după care vor avea două meciuri pe teren propriu, ambele la București, cu Belgia, pe 10 februarie și cu Portugalia, pe 17 februarie. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania și Țările de Jos.
Meciurile din grupe au loc între 3 și 18 februarie, iar semifinalele sunt programate în weekend-ul 2-3 martie.
Finalele ediției 2024 a Rugby Europe Championship vor avea loc la Paris, pe Stadionul Jean Bouin, fief-ul clubului Stade Francais, toate cele patru partide de clasament fiind programate pe 17 martie.
Finalele Rugby Europe Championship 2024 sunt organizate de Rugby Europe în colaborare cu Federația Franceză de Rugby, Liga Națională de Rugby, Liga Ile de France și Comisia interministerială pentru marile evenimente sportive.
„Rugby-ul în Franța nu a fost niciodată mai puternic așa cum este acum, după Cupa Mondială, unde am văzut cu toții apetitul vizibil pentru meciuri și impactul succesului pe care Portugalia și alte țări l-au lăsat prin evoluțiile reușite. Acest eveniment va fi unul cu adevărat special pentru noi pentru că în 2024 vom aniversa 90 de ani de la înființarea Rugby Europe și a predecesoarei, FIRA”, a declarat pe site-ul Federației Române de Rugby – Octavian Morariu, președintele Rugby Europe.
Biletele pentru finale vor fi puse în vânzare marți, 19 decembrie, și pot fi achiziționate online de pe site-ul www.stade.fr.
Discussion about this post