An de an, Rotary premiază elevii cu rezultate deosebite din diferite domenii. În acest an, cei mai talentați copii cu rezultate deosebite în domeniul artistic au cules roadele eforturilor lor.
Rotary Cetatea Tomis Constanța, în colaborare cu Interact, Rotaract, Teatrul de Operă și Balet Oleg Danovski și Inspectoratul Școlar Județean Constanța au organizat un eveniment deosebit, dedicat sărbătoririi excelenței în rândul elevilor.
Evenimentul, intitulat “Rotary Premiază Excelența”, a avut loc vineri, pe 15 decembrie, la Teatrul de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța.
Gala și-a propus, de această dată, să recunoască și să recompenseze excelența în domeniul artistic și educațional, onorând astfel performanțele remarcabile ale elevilor de la Colegiul de Arte Regina Maria și Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada”.
Momentul special ale serii a fost premierea elevilor distinși pentru contribuțiile lor remarcabile în diverse domenii artistice și culturale.
“Invităm comunitatea să se alăture nouă în această seară specială, în care vom celebra perseverența și talentul elevilor care aduc onoare Colegiului de Arte Regina Maria și Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’ ., este mesajul organizatorilor.
Rotary Cetatea Tomis Constanța și partenerii săi sunt mândri să susțină tinerii talentați și să promoveze excelența în educație și artă.
Evenimentul a fost urmat de un spectacol inedit oferit de artiști remarcabili ai Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski intitulat „Amor Caliente”.
A iubi, a trăi pe deplin fericirea unor sentimente împărtăşite, poate părea doar un vis.Eroii poveştii speră să se elibereze de cotidianul dur, violent, insensibil, prea grăbit şi prea indiferent, şi să-şi trăiască povestea de iubire fără teamă, fără resentimente, fără riscul de a pierde ce este mai bun pe lumea aceasta, DRAGOSTEA. De aceea pornesc într-o călătorie spre meleaguri îndepărtate, acolo unde filosofia vieţii se rezumă la pasiuni arzătoare, acolo unde stăpână este dragostea şi unde oamenii sunt liberi să trăiască iubind, să râdă şi să petreacă fericiţi.
Întorşi în cuibul lor, în mijlocul “haosului civilizaţiei”, se redescoperă în sentimentele lor reciproce, dar nu mai văd tot răul de care au fugit. Puterea iubirii sincere este mult mai mare decât orice rău.
Iată câștigătorii:
PREMII ROTARY CLUB
Centrul Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’
NR. CRT. | OLIMPIADA | DISCIPLINA | PREMIUL |
1 | Multiple premii întâi la concursuri naționale de Interpretare Pianistică | PIAN | PREMIUL I – Mogoș Sofia Ioana profesor coordonator: Moraru Angela |
2 | Marele Trofeu la Concursul Național de Interpretare Pianistică „PIANO ART”, Și multe alte premii. | PIAN | PREMIUL I – Dumitrașcu Daria Andreea profesor coordonator: Manea Galina |
3 | – Trofeul Concursului Național „Festivalul Primăverii”, – Premiul I la Festivalul Internațional de Muzică, Teatru și Dans „Neghiniță” Si multe altele | INTERPRETARE canto | PREMIUL I – Tașnicenco Karina profesor coordonator: Ghindici Roxana |
4 | Multiple Premii întâi și trofee între care menționam, Locul I la secțiunea muzică ușoară, Festivalul ,,Ritmuri de vacanță”, desfasurat la Constanța, TROFEU, la secțiunea muzică populară, Festivalul ,,Vara cu dor/Vara cântecelor” derulat la Galați | INTERPRETARE Muzica populara | PREMIUL I – David Alina profesor coordonator: Mititelu Daniel |
5 | Premiul pentru cea mai bună voce masculină, Festivalul ,,Toată lumea râde, cântă și dansează!”, Ploiești, anul 2023, Câștigător al trofeului uneia dintre edițiile emisiunii ,,Vedeta populară”, TVR1, anul 2023, profesor coordonator: Mititelu Daniel Și multe alte premii și trofee | INTERPRETARE Muzica populara | PREMIUL I – David Andrei profesor coordonator: Mititelu Daniel |
6 | Multiple Premii întâi și trofee între care menționam, – Anul 2023 , Premiul 1 , secția muzica instrumentală , pian , Festivalul Concurs “Scoica de Argint “ | PIAN | PREMIUL I – PRICOP JOSEPH Profesor coordinator: Georgiana Costea-Glugă |
7 | Multiple Premii întâi și premii de excelență între care menționam Concursul Național de Interpretare Pianistică „PIANO ART” 2022 – premiul I -Premiul I la Festivalul-Concurs Național „PIANUL, A DOUA PASIUNE” | PIAN | PREMIUL I – Perianu Elena Profesor coordinator: Georgiana Costea-Glugă |
8 | Multiple premii I la concursuri naționale precum și – Premiul III – International Music Competition Vienna obtinut in 2023 | PIAN | PREMIUL I – Eleva Daria Petrean Profesor coordinator: Georgiana Costea-Glugă |
9 | Premiul pentru Arta fotografică obținut la stagiunea estivală SEAS a Teatrului de Stat Constanța; | FOTOGRAFIE | PREMIUL I – Sebastian Stefan Antal Profesor coordinator: Iulia Pană |
10 | Premiu pentru cel mai bun scenariu la Festivalul ,,Filmmic,, | FILM | PREMIUL I – Rares Delamarian Profesor coordinator: Iulia Pană |
11. | – Premiul 1 la categoria A1 (6-9 ani) in Finala Mondială a Festivalului Sanremo Junior 2023 – Premiul Special al Comitetului Sanremo Junior acordat pentru prima dată unui copil de 8 ani SI MULTE ALTELE | CANTO | PREMIUL I – Anelisse Mănescu Profesor coordinator: Soprana – Elena Georgian |
COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” CONSTANȚA
1
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE INTERPRETARE INSTRUMENTALĂ
PIAN
PREMIUL I – 1, Cutova Inya Maria, prof. coord. Ioan CARUȚIU
PREMIUL II – 1, Florescu Paul, prof. coord. As.univ.drd. Sabina OPREA
PREMIUL III – 1+1, Filip Irisa-Maria, prof. coord. Ioan CARUȚIU
Tașu Antonia, prof. coord. Ioan CARUȚIU
2
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE COREGRAFIE
DANS CLASIC
PREMIUL I – 1, Carauleanu Olimpia, prof. coord. Carmen CHILEA
PREMIUL II – 1, Panait Cristina Gabriela, prof. coord. Aliss TARCEA
PREMIUL III – 1, Niculae Bianca Andreea, prof. coord. Carmen CHILEA
MENȚIUNE – 1, Cuzmin Sofia, prof. coord. Carmen CHILEA
DANS CONTEMPORAN
PREMIUL I – 1, Diaconescu Briana Gabriela, prof. coord. Roxana
OPREA-XENIS
3
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ARTE VIZUALE, ARHITECTURĂ ȘI ISTORIA ARTEI
PR. AMB.
PREMIUL I – 1, Cuzdriorean Alessia, prof. coord. Irina-Cerasela
SANDU, Mihaela LUȚAI
PREMIUL II – 1, Pătrașcu David, prof. coord. Andrei BEȘCUCĂ, Liana
OPRIȘ-DUMITRU
PICTURĂ
PREMIUL I – 1, Zanfir Timeea, prof. coord. Mirela DIMCEA
MODĂ
PREMIUL II – 1, Filip Casiana, prof. coord. Liana OPRIȘ-DUMITRU
ARHITECTURĂ
PREMIUL III –2, Cojocaru Patric, prof. coord. Andrei BEȘCUCĂ, Liana
OPRIȘ-DUMITRU
Popa Antomio, prof. coord. Irina-Cerasela SANDU,
Georgian APOSTOLACHE
4
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE INTERPRETARE
CANTO CLASIC
PREMIUL II – 1, Constantin Ana Maria, prof. coord. Laura EFTIMIE
5
OLIMPIADA NAȚIONALA DE ARTA ACTORULUI
TRUPA TEATRU (ARE ÎN COMPONENȚĂ 10 ELEVI)
PREMIUL I – 1
Diaconescu Anca Ioana, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
Barbu Daniel Andrei, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
Butanche Irina, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
Opriș Ioana, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
Dincă Alexandru, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
Matei Riana Alexandra, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
Ursu Ioana Alexandra, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
Moroianu Constantina, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
Geambazu Constantin, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
Marcu Sebastian, prof. coord. Elena-Magdalena BACIU
ARTA ACTORULUI
PREMIUL I – 2, Diaconescu Anca Ioana, prof. coord. Elena-Magdalena
BACIU
Scarlat Maria Clara, prof. coord. Loredana-Adelina
LUPESCU
PREMIUL II – 1, Barbu Daniel Andrei, prof. coord. Elena-Magdalena
BACIU
Mentor le-a fost directorul Anca Iuliana Dragomir, care i-a reprezentat pe cei 21 de premianți.
Discussion about this post