O societate care desfășura activități de fabricare a berii în județul Constanța a fost amendată cu 60.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu Constanța. Fosta fabrică de bere Heineken, care anunța în septembrie anul trecut că își va încheia activitatea, a început lucrările de demontare și dezasamblare a echipamentelor fără a obține actele necesate efectuării acestor demersuri.
„Operatorul a notificat faptul că activitatea de producție a încetat, fiind depus la Agenția pentru Protecția Mediului Planul de închidere al instalației autorizată integrat”, a transmis Garda de Mediu Constanța.
În schimb, la verificările efectuate de comisari s-a constatat că au fost realizate lucrări de demontare/dezasamblare echipamente și instalații de la punctul de lucru, înainte de obținerea actelor de reglementare prevăzute de legislația în vigoare.
Anunțul companiei privind intenția de închidere a fabricii de la Constanța a fost făcut pe 20 septembrie, când 92 de persoane angajate la fabrica Heineken de la Constanța rămâneau fără loc de muncă odată cu încetarea activității de producție.
Heineken este compania producătoare de bere cu cea mai extinsă prezență din lume, cu un portofoliu de peste 300 de mărci de bere și cidru internaționale, regionale și locale. La nivel mondial, compania este prezentă în peste 70 de țări și are peste 80.000 de angajați.
Fabrica locală care a fost amendată de Garda de Mediu este situată în Zona Industrială a Constanței, în apropiere de fabrica de ulei Argus. Brandul continuă să aibă fabrici de producere a berii în Craiova, Miercurea Ciuc și Ungheni.
Citește și materialele anterioare :
Discussion about this post