Poliția cehă a anunțat că au fost înregistrați morți și răniți în urma unui schimb de focuri de armă la o universitate din centrul orașului Praga.
„Atacatorul a fost eliminat!!! Întreaga clădire este în prezent evacuată, iar la fața locului sunt mai mulți morți și zeci de răniți”, a anunțat poliția pe o rețea de socializare.
„Sunt 11 morți, inclusiv atacatorul, și 9 răniți grav, 5-6 răniți moderat și 10 răniți ușor. Bilanțul se mai poate schimba”, transmit serviciile de urgență din Praga. În paralel, poliția anunță că universitatea din centrul orașului este încă evacuată, iar mai mulți studenți încă se află în clădire. De asemenea, numeroși studenți au fost văzuți pe acoperișul universității în momentul atacului, încercând să se ascundă.
Nu este clar dacă atacatorul s-a sinucis sau a fost ucis de polițiști. Conform presei din Cehia, acesta a folosit o armă cu lunetă și a tras de la un balcon al universității.
Atacul a avut loc în zona Facultății de Arte a Universității Caroline, situată în Piața Jan Palach din Praga. Poliția sfătuiește cetățenii să evite zona, unde accesul a fost restricționat.
Discussion about this post