„Pentru 2024, avem planuri ambițioase”. Este declarația pe care a făcut-o, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, George Măndilă, președintele Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța.
În cadrul evenimentului, George Măndilă a făcut un bilanț al anului 2023, a punctat cele mai importante realizări și evenimente organizate.
„Am trecut prin etape intermediare, hotărâri de consiliul local, validare la Judecătoria Constanța, ședințe de constituire, toate din luna mai, de la data înființării OMD Mamaia – Constanța. Din luna mai, până în octombrie 2023, am organizat două concursuri pentru ocuparea unor funcții. Din luna iulie, am început să organizăm spectacole, concerte cu artiști consacrați, în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia. De ce? Pentru că am dorit ca turiștii și constănțenii să se bucure de aceste prestații. De asemenea, în toamnă am participat la târgurile de turism de la Londra și Varșovia. Ne-am atins ținta de a oferi aceste spectacole și sutelor de mii de telespectatori care nu au putut ajunge fizic la aceste evenimente”, a declarat președintele OMD Mamaia-Constanța.
Totodată, a vorbit și despre ce își reproșează și ce ar fi putut să facă mai bine.
„Îmi reproșez că nu am început cu mai mulți colegi de la început. Am vrut ca oamenii care lucrează la OMD să se aleagă din aproape în aproape. Un alt reproș este că am devenit zgârcit cu banii publici”, a adăugat George Măndilă.
În ceea ce privește anul viitor, președintele organizației are planuri mărețe.
„Pentru 2024 avem planuri ambițioase: de la 1 mai vrem să începem cu spectacole și concerte în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia. Vrem să facem și câteva filme de prezentare a destinației stațiunea Mamaia. Vrem să facem si infotripuri în minivacanța de 1 mai sau de Rusalii. Vom fi prezenți la târgurile de turism, începând cu târgul de la Romexpo din februarie 2023. Sper ca anul viitor să avem un logo și un slogan, și cel mai bun să câștige”, a mai transmis Măndilă.
Discussion about this post