Primăria Orașului Năvodari a organizat, sâmbătă, 30 decembrie 2023, evenimentul de închidere a proiectului european ”Creșterea eficienței energetice a clădirii Liceului Tehnologic Lazăr Edeleanu Năvodari”, în valoare totală de 9.417.985 lei.
”Este un proiect european de succes, pe care l-am dus la bun sfârșit. Proiectul ne-a adus un dublu beneficiu: atât pentru cadrele didactice și elevii noștri, cât și pentru orașul Năvodari în general, prin poziționarea clădirii liceului în zona centrală.Cu această ocazie, am venit și cu alte vești bune pentru elevi și cadrele didactice: vom dota toate clasele și laboratoarele cu echipamente IT – de la table inteligente, PC-uri, laptop-uri, videoproiectoare și tablete. De asemenea, printr-un alt proiect declarat eligibil zilele trecute, vom amenaja terenuri de sport multifuncționale și vom moderniza atelierele tehnologice”, a declarat primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, pe o rețea de socializare.
Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: ”Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon” Prioritatea de investiții 3.1 ”Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B Clădiri publice.
Discussion about this post