Relaxare și terapie – așa arată oferta hotelierilor de pe litoral, de Revelion. La malul mării vor fi organizate petreceri și cine festive, iar oaspeții vor avea și acces la spa, ca să-și umple timpul și să se revigoreze. Tigăile și plitele încinse așteaptă peștele și mirodeniile, iar în bucătărie, maeștri bucătari scot din sertare rețetele dintre cele mai sophisticate. Prețurile sunt pe măsură. În Mamaia, la un hotel 4 stele, o să plătiți și 1.200 de lei pe noapte.
Când vine vorba despre vacanţa de Revelion, cei mai mulţi oameni se gândesc la staţiunile de pe Valea Prahovei sau la pensiunile din Bucovina şi Maramureş. Nici litoralul nu trebuie ignorat mai ales că hotelierii de acolo vin cu oferte greu de refuzat. O noapte de cazare la mare poate fi cu 50% mai ieftină faţă de una similar la munte în perioada sărbătorilor de iarnă.
„1.500 de lei de persoană este pachetul pentru 3 nopți la un hotel de 3 stele și se poate ajunge pâna la 3.000 – 3.200 lei pentru un hotel de 4 stele. Ne bucurăm de o creștere cu 20% a numărului de turiști”, a transmis Ovidiu Oprea, agent de turism.
Chiar dacă nu există peisaj montan, hotelierii încearcă să compenseze acest lucru prin petreceri şi prin mesele bogate, specifice sărbătorilor de iarnă. Turiștii pot opta inclusiv pentru o cină festivă în afară hotelului. De exemplu, unul dintre restaurantele din Constanța organizează o mare petrecere. Rezervările au început din octombrie, deși prețurile variază între 400 și 600 de lei de persoană. Veți fi serviți cu specialități de somon la aperitiv, scoici Saint Jacques cu piure de cartofi dulci și tartar de mango, iar la felul principal vită Rosini, foie gras și trufe.
Va fi un adevărat maraton pentru gurmanzi. Pentru musafiri, un restaurant de 4 stele a pregătit aperitive de somon cu pudra de alge verși cerneală de sepie. Este vedeta care deschide apetitul petrecăreților.
Tigăile și plitele încinse vor sfârâi intreagă noapte pentru cele mai rafinate gusturi și pretenții. Nu sunt multe hotelurile de pe Litoral care ţin deschis şi în perioada sezonului rece. Însă, cele care o fac, au grijă să nu-i lipsească nimic turistului care alege să facă Revelionul aici, pe Litoral. Relaxarea este cuvântul de bază. Și marea majoritate a acestor hoteluri includ servicii gratuite de SPA și răsfăț.
„Avem un pachet special creat, acces la SPA, piscină interioară, pentru doamne un tratament facial deosebit, pentru domni un masaj al tălpilor și gambelor”, a declarat Costina Ciorbaru, manager SPA Mamaia.
„Noi am epuizat aproape toate pachetele, mai avem doar 5 disponibile”, a transmis Elena Drăghici, manager hotel Mamaia.
Dacă încă mai stați pe gânduri, aflați că și vremea se anunță superbă la cumpăna dintre ani. Vor fi 13 grade pe litoral.
Discussion about this post