În situația în care alegeți să petreceți noaptea dintre ani departe de casă, polițiștii tulceni vă recomandă câteva aspecte de luat în seamă pentru a nu deveni victime ale infracțiunii de furt.
Iată ce trebuie să faceți:
• fiți precauți cu privire la postările făcute pe rețelele de socializare. Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet.
• verificați ca toate geamurile și ușile de acces să fie închise;
• când părăsiți locuința, pe timpul nopții, lăsați o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcțiune;
• apelați la o persoană de încredere care să vă ridice eventualele facturi sau înștiințări lăsate în ușă sau în cutia poștală;
• pentru un plus de siguranță, puteți monta un sistem de alarmare și supraveghere video în locuinţa dumneavoastră;
• nu expuneți la vedere, în locuință, obiecte de valoare care pot capta interesul și nu discutați despre bunurile din interior. Nu postați pe rețelele de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare;
• montaţi o încuietoare de înaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă. Încuietoarea trebuie montata corect, în așa fel încât sa fie imposibil accesul din exterior la suruburile de prindere, iar cilindrul sa fie complet introdus în corpul broaştei, pentru a evita ruperea lui;
• dacă locuiţi la parter sau în apartamente situate la etajul 1, protejați-vă ferestrele și balcoanele cu grilaje metalice, solide, încastrate în zid, iar spațiile dintre bare să fie de dimensiuni mici;
• dacă locuiți la casă, puteţi monta un sistem de supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei și un sistem de iluminare cu senzori de mişcare;
• nu lăsați cheile de la intrarea în locuință în locuri „tradiționale” (sub preșul de la ușă, într-un ghiveci din apropierea locuinței ori în cutia postală);
„Vă reamintim că principalele moduri de operare folosite de spărgători sunt: furtul prin efracție, furtul cu chei potrivite, furtul prin escaladare și furtul prin împrietenire sau folosirea unor calități mincinoase. Dacă vecinii dumneavoastră sunt plecați de acasă și observați ceva suspect cu privire la locuința acestora (persoane necunoscute, urme de forțare, etc.), apelați de îndată S.N.U.A.U 112! Cu cât poliția este anunțată mai devreme, cu atât șansele de a prinde infractorii și de a recupera bunurile sunt mai mari!”, transmit reprezentanții IPJ Tulcea.
Discussion about this post