Sărbătorit la o distanță de 13 zile față de calendarul oficial, Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi, celebrat în fiecare an pe 7 ianuarie, este o sărbătoare la fel de importantă.
Cum a apărut ideea de „rit vechi”?
Înainte de Hristos, existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor – de 365 zile, altul, al românilor, care era de 355 zile. Totuși, anual rămânea o diferența de timp de zece zile între aceste două sisteme, și chiar între fiecare dintre ele și calendarul solar, transmit reprezentanții crestinortodox.
După această constatare, s-a simțit nevoia de îndreptare a lor și a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul român Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreagă creștinătate, timp de 15 secole.
Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile și 6 ore și cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute și 46 secunde rezultă anual o diferența de 11 minute și 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferența de trei zile (cu cât a rămas în urmă calendarul iulian).
„Biserica noastră, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singură la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către Stat, în 1919, ci abia după Consfătuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului și în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenței de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urmă celui îndreptat (adică 21 martie în loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian)”, se mai arată în articolul emis de crestinortodox.
Convinse de necesitatea îndreptării calendarului, din data de 1 octombrie 1924, cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest. Totuși, câteva Biserici Ortodoxe au rămas cu calendarul iulian neîndreptat,. Iată câteva dintre acestea: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepția Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Pastile și toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.
Tradiții și superstiții de Crăciunul pe rit vechi, transmise de folclor-românesc:
- În seara de Ajun, copiii şi tinerii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, având colaci legaţi cu ştergare înflorate, colindă pe la casele rudelor şi prietenilor, în cete, pentru a aduce vestea cea bună a Naşterii Pruncului Sfânt.
- După ce colindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiţionale se reunesc la o masă de post, denumită „Cina Sfântă”, după răsăritul primei stele pe cer, semnificaţie a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Naşterii Mântuitorului.
- Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocşii de stil vechi pun aceleaşi bunătăţi de post specifice Sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minorităţile de ruşi lipoveni, armeni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi sunt mâncărurile care anunţă, în noaptea Naşterii Domnului, o mare Sărbătoare.
- În ziua de Crăciun, fiecare creştin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi la prânz, familiile se reunesc la masa tradiţională.
- Masa ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi haladeț (o piftie specială, care se serveşte cu hrean), lapşă (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă de vie sau varză. Nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorba de perişoare sau chifteluţe. La desert se servesc cozonac cu nucă, colţunaşi cu brânză (vareniki) şi alte specialităţi ruseşti. Imediat după masă încep să apară şi colindătorii, care cântă în casă, în faţa icoanei. Singurul colind este de fapt o cântare bisericească, ”Hristos Rajdaetsea”. Colindul începe de la preotul satului şi continuă la restul gospodărilor.
- Pentru ucrainenii din Maramureş, sărbătorirea Naşterii Mântuitorului se face potrivit obiceiurilor moştenite de generaţii. În Ajunul Crăciunului se mănâncă de post, dar tradiţia cere ca pe masă să fie aşezate nouă feluri de mâncare, aceasta simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este ”hrebleanca”, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, nu poate lipsi de pe masă grâul fiert, simbol al roadelor bogate sau peştele.
- La ora 12 noaptea se merge la biserică, la snocne, cum se numeşte slujba de la miezul nopţii. După slujbă, în biserică se colindă, iar din repertoriu nu lipseşte cea mai veche şi mai lungă colindă, care conţine 17 strofe. Dimineaţa, în ziua de Crăciun, toată lumea merge din nou la biserică, unde un grup de tineri vin cu Viflaimul.
- Sârbii, pe lângă bucatele speciale pe care le pregătesc cu acest prilej, aprind la miezul nopţii de ajun banjak-ul (o creangă de stejar), pentru că arzând, acesta aduce în viaţa lor bunăstare, fericire şi noroc. Până la miezul nopţii se mănâncă doar mâncăruri de post, iar sub feţele de masă se pun, conform tradiţiei, bani şi fân, acestea urmând să fie scoase doar la Bobotează (19 ianuarie). Atunci fânul va fi dat animalelor din gospodărie.
- În Basarabia există obiceiul ca Ajunul Crăciunului să fie aşteptat cu pâine. Gospodinele coc din aluat „crăciunelul”, un colac mic în forma cifrei opt, dar şi ”ajunelul”, care nu completează optul, adică doar vesteşte apropierea ajunului Naşterii Domnului. Aceşti doi colaci se agaţă, împreună cu flori de busuioc, la icoană şi se ţin până la Sf. Gheorghe, când se scot şi se dau la animale, ca să la păzească de rele.
Discussion about this post