PSD Constanța a inițiat convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Municipal Constanța, la data de 12.01.2024, ora 12.00, iar reprezentanții partidului social-democrat doresc ca ședința să aibă loc în format fizic, însă primarul Vergil Chițac a refuzat constant să recurgă la această modalitate. Vă reamintim că PSD dorește ca în cadrul ședinței să fie pus pe ordinea de zi un proiect ce prevede ca Primăria Constanța să fie parte civilă în dosarul referitor la competiția de ambarcațiuni de viteză pe Lacul Siutghiol. Astfel, în cazul în care există un prejudiciu, acesta să poată fi recuperat.
„PSD Constanța a inițiat convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Municipal Constanța, la data de 12.01.2024, ora 12.00. Ne dorim ca ședința să aibă loc în format fizic, dar pentru că primarul Vergil Chițac a refuzat constant să recurgă la această modalitate –sfidându-i astfel pe reprezentanții constănțenilor, dar și pe cetățenii municipiului, poate fi acceptată și desfășurarea prin mijloacele electronice.
Important este ca problema referitoare la constituirea ca parte civilă a UAT Constanţa în procesul legat de concursul cu bărci de mare viteză de pe lacul Siutghiol din vara anului 2023, speță în care primarul municipiului este cercetat penal, să fie rezolvată. Așa după cum a cerut DNA Constanța încă din data de 4 decembrie anul trecut”, se arată într-un comunicat transmis de liderul consilierilor locali municipali PSD, Costin-Ioan Răsăuțeanu – prim-vicepreședintele Organizaţiei Municipale PSD Constanţa.
Mai exact, PSD Constanța propune ca pe ordinea de zi a ședinței extraordinare să se afle două puncte, ambele importante în derularea normală a chestiunilor care țin de procedura constituirii ca parte civilă. Acestea sunt:
1. Aprobarea constituirii ca parte civilă a UAT Constanţa cu suma de 1.728.000 lei, în dosarul penal 94/P/2023, conform adresei 4472/04.12.2023 transmise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
2. Aprobarea formulării şi înregistrării cererii de constituire ca parte civilă a UAT Constanţa, în dosarul penal 94/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, de către departamentul juridic.
„Precizăm că, la acest moment, consilierii social-democrați au semnat convocatorul și că acesta a fost trimis tuturor consilierilor celorlalte partide din cadrul CLM Constanța, pentru a-l semna. Pentru ca ședința să aibă loc, trebuie ca minimum o treime din numărul total de consilieri locali să semneze convocatorul, așa după cum prevede Codul Administrativ. Avem convingerea că atât cei din USR, cât și cei din PNL doresc ca, în cazul în care există un prejudiciu, acesta să fie recuperat pentru binele municipiului și, nu în ultimul rând, al constănțenilor. Cu atât mai mult cu cât consilierii PSD au votat „pentru“ la toate solicitările de constituire ca parte civilă a UAT Constanța. Menționăm că demersul nostru, căruia avem speranța că i se vor alătura toți consilierii municipali, este o acțiune firească din punct de vedere administrativ, acest lucru neînsemnând că ne pronunțăm, într-un fel sau altul, în privința stabilirii vinovățiilor sau prejudiciului din dosar. Nu putem, însă, să acceptăm ca cineva să fie deasupra legii, oricum s-ar numi și orice funcție ar deține și avem nădejdea că și ceilalți consilieri din cadrul CLM Constanța gândesc la fel”, a subliniat Costin Răsăuțeanu.
Discussion about this post