În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Se știe, din tradiția populară, că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor. Totodată, se spune că această zi este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șașe luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Potrivit calendarulortodox.ro, pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Potrivit tradiției populare, în dimineața acestei zile fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în decursul anului.
Tot tradițiile ne spun că după această zi de sărbătoare se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald, astfel în ziua Sfântului Ion se încheie perioada Sărbătorilor de iarnă, începute de ziua Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie.
În unele zone există obiceiul „Iordănitului”. Tinerii stropesc cu aghiasmă luată în ziua de Bobotează toți oamenii care au participat la sluja de Sfântul Ion. „Iordăniții” trebuie să-i răsplătească pe tineri cu bani.
Două milioane de români îi poartă numele
Numele Ion, Ioan sau Ioana au origine comună și sunt versiunea românească a unuia dintre cele mai frecvente nume creștine, folosit în diferite forme în cele mai multe limbi. Originea numelui este ebraică și s-a format prin compunerea termenilor „Jahve” (Dumnezeu) în forma sa scurtă „Jo” şi „hanan” (a avea milă).
Semnificația numelui Ioan este „Jahve a avut milă”, „Dumnezeu este milos”.
Aproximativ două milioane de români poartă numele acestui sfânt. Iată cui trebuie să urezi „La mulți ani” de Sfântul Ion: Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela, Oana, Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia, Jan.
Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).
Discussion about this post