Noi alerte de la meteorologi. Un ciclon polar se îndreaptă spre România. Va fi ger, chiar și minus 15 grade Celsius în depresiuni. Vremea se va răci brusc începând de duminică, mai întâi în jumătatea nordică.
Astăzi în Constanța sunt așteptate ploi, și temperaturi care ajung până la 15 grade Celsius. Dar aceste temperaturi ridicate nu le vom mai întâlni și în următoarea perioadă, deoarece specialiștii ANM anunță ger și precipitații sub formă de ninsoare.
Valul de aer polar va aduce vânt puternic și viscol la munte, dar și ninsori puternice. Va ninge și în Dobrogea.
Temperaturile se vor menține scăzute pe tot parcursul săptămânii viitoare. „Minimele pe parcursul nopților și dimineților, mai ales în prima parte a săptămânii, vor fi sub minus 10, chiar minus 15 grade Celsius până la minus 5, minus 6 în restul teritoriului. Și vorbim de minimele cele mai coborâte în jumătatea nordică a Moldovei, dar și în regiunile intracarpatice.
În Dobrogea, temperaturile vor scădea semnificativ. Vântul puternic va aduce zăpadă pe întreg litoralul, dar și în restul regiunii. Noaptea, temperaturile vor avea valori negative.
Discussion about this post