Romania va avea primul tunel pe o autostradă, anunță autoritățile. Și se va numi… Daniela, idee care nu a fost primită chiar cu brațele deschise de cetățeni, ci mai degrabă cu glume și ironii, care au umplut internetul.
Sus-numita Daniela va face parte din Autostrada Sibiu-Pitești. “Tunelul Momaia va avea o lungime de 1,3 km și va fi format din 2 galerii principale separate, Daniela și Alina, câte una pentru fiecare sens de mers”, a precizat Irinel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Nașul de… botez al galeriilor nu a primit însă deloc laude.
“Auzi că Daniela și Alina… numai în România poți auzi așa ceva”, a scris cineva.
“Bine, bun da’ de ce se numesc Alina și Daniela? Numa’ întreb!”, a fost una dintre întrebări.
“Felicitări! Aș sugera redenumirea tunelurilor cu numele unor personalități din istoria Țării românești și Transilvaniei!”, a propus cineva.
“Nu, nu. Alina e un nume foarte bun. Îmi provoacă amintiri plăcute. Mie și altor milioane de români”, a fost unul dintre răspunsuri.
“Sincer nici eu nu am înțeles de ce le-au denumit Alina și Daniela. Auzi, cică sunt 2 angajate din cadrul PORR”, a punctat altcineva.
Cert este că, deocamdată, sursa inspirației rămâne un mister…
Discussion about this post