Curaj, rezistență și o doză de nebunie. De asta au dat dovadă astazi peste 20 de tineri din Constanta și din țară care au înfruntat gradele puține din aer și apa mării și s-au aventurat în larg. A fost vorba de o provocare lansată pe rețelele de socializare la care temerarii nu au întârziat să apară. Timp de trei week end uri vor repeta figura iar la final pe cei mai rezistenți îi așteaptă și premii.
Cool Challenge se anunță o competiție extrem de interesantă, mai ales că de când a fost lansată provocarea, zeci de tineri și-au anunțat prezența. Iar puțin după prânz pe plaja din Constanța a și început forfota. Tinerii curajoși au renunțat la hainele groase de iarnă pe care le-au înlocuit cu celebrul șort de vară și după câteva minute de antrenament și-au luat inima în dinți și au intrat în apă. Nu înainte de a mai arunca niște gheata în apa mării, care în opinia lor nu era suficient de rece.
După primele minute, nu multe ce-i drept, primii concurenți au început să cedeze și au ieșit din mare. Cei mai curajoși au rezistat mai bine de 30 de minute. Adică mai mult decat stau uneori turiștii în plină vară, în apă.
Ca să facă față mai ușor temperaturilor scăzute, organizatorii le-au oferit concurenților vin fiert, țuică fiartă și ceai și au aprins un frumos foc de tabără. În plus pe plaja au fost prezenți și salvamarii pentru a interveni în cazul în care unul dintre concurenților are probleme.
Competiția se va desfășura pe parcurusl a trei weekenduri . La final cei mai rezistenți primesc premii . Locul 1 denumit și premiul Ursul Pollar primește abonament la SPA timp de un an, în valoare 6000 lei. Locul 2, Pinguinul, câștigă un curs de introducere în kite . De asemenea organizatorii oferă și un premiu de participare pentru cei prezenți în toate zilele de concurs, 1 sezlong gratis pe perioada unei luni din vară, în valoare de 1200 de lei.
Discussion about this post