La fel ca în fiecare an, cel mai mare poet al țării noastre a fost omagiat la Cumpăna printr-o serie de activităţi artistice şi culturale puse în scenă de elevii liceului “Nicolae Dumitrescu” din localitate.
Astfel, la Casa de Cultură din localitate, toți cei prezenți au celebrat 174 de ani de la naşterea “Luceafărului poeziei româneşti” şi treisprezece ani de la marcarea “Zilei Culturii Naţionale”.
Au fost recitate poezii consacrate ale poetului (inclusiv in limba germană și turcă), dar și fragmente din scrisorile lui Eminescu pentru Veronica Micle, precum și din corespondența dintre poetul Mihai Eminescu și marele scriitor Ion Creangă.
Pe scenă au mai evoluat grupul vocal instrumental “Lira Folk”, coordonat de prof. Mirela Chirilă, și gimnastele Clubului Sportiv “Victoria Cumpana”, acestea oferind un moment coregrafic special, pregătit de antrenoarea secției de gimnastică ritmică
De asemenea, toti cei prezenti au putut admira expoziția de pictură realizată de prof. Vintilă Marian și elevii acestuia.
Discussion about this post