Șoferii care au tranzitat comuna Valu lui Traian, duminică, 14 ianuarie, au fost verificați de polițiști, în cadrul unei acțiuni pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră. În aceeași zi, au fost legitimate 36 de persoane, au fost verificate 30 de vehicule și 5 locații publice.
Totodată, a fost verificată o persoană față de care instanța de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
Duminică, 14 ianuarie, în jurul orei 18.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 3, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
Discussion about this post