Municipalitatea din Veneţia a început de ieri să pună în vânzare bilete de intrare de cinci euro, o taxă aplicată primăvara şi vara turiştilor care vin doar pentru o zi în Palatul Dogilor, victimă a turismului în masă.
Timp de 29 de zile în total pe o perioadă cuprinsă între 25 aprilie şi 14 iulie, sezonul turistic de vârf, turiştii de o zi vor trebui să achiziţioneze acest bilet pentru a intra în oraşul vechi între orele 08:30 şi 16:00, ora locală.
Site-ul de cumpărare a biletelor a fost deschis marţi pe adresa https://cda.ve.it/en/, în engleză şi italiană.
Sunt prevăzute și scutiri, în special pentru copiii cu vârsta sub 14 ani, studenţi sau membri ai forţelor de ordine.
Proiectul, anunţat în septembrie, are ca obiectiv principal descurajarea vizitatorilor de o zi care contribuie la aglomerarea oraşului, renumit în întreaga lume pentru operele de artă, podurile şi canalele sale şi care face parte din 1987 din patrimoniul mondial al UNESCO.
„Veneţia este primul oraş din lume care aplică acest sistem, care va putea servi drept exemplu pentru alte oraşe fragile (…) care trebuie protejate”, a declarat primarul Luigi Brugnaro, în noiembrie, când municipalitatea a făcut publice datele de aplicare a acestei taxe.
„Nu este o revoluţie, ci primul pas al unui sistem care reglementează accesul vizitatorilor în ziua respectivă”, a explicat Brugnaro, precizând că obiectivul este „calitatea vieţii în oraş”.
La mijlocul lunii septembrie, oraşul Veneţia nu a fost inclus pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în pericol.
Cu toate acestea, experţii UNESCO au recomandat la sfârşitul lunii iulie clasificarea „în pericol” a Veneţiei, o bijuterie ameninţată de prea mult turism şi încălzirea globală, din cauza măsurilor „insuficiente” luate în Italia pentru a lupta împotriva deteriorării acestui sit.
Aproximativ 3,2 milioane de turişti au petrecut noaptea în centrul istoric al Veneţiei în 2022, potrivit datelor oficiale, o cifră care nu include miile de vizitatori care merg acolo doar pentru o zi.
sursa: Agerpres
Discussion about this post