Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat luni 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’, în valoare totală de 445.553.504,67 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea infrastructurii rutiere, cât şi înfiinţarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră şi a staţiilor de epurare, a informat un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
„Am spus în repetate rânduri că uşa biroului meu este deschisă tuturor celor care au nevoie de expertiza specialiştilor din cadrul Ministerului Dezvoltării şi de orice alt sprijin pe care, în limitele mandatului de ministru, îl pot oferi autorităţilor locale. Încurajez orice iniţiativă constructivă a oricărei autorităţi locale care se implică în viaţa cetăţenilor săi şi orice idee menită să devină un beneficiu concret şi care să aibă ca rezultat îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor”, a precizat ministrul Dezvoltării, potrivit sursei citate.
Discussion about this post