Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi Uniunea Europeană a crescut în decembrie, comparativ cu noiembrie, iar România se numără printre ţările UE cu cea mai ridicată rata anuală a inflaţiei, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În decembrie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat la 3,4%, de la un nivel de 3,1% luna precedentă. Ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei în decembrie au fost Cehia (7,6%) România (7%) şi Slovacia (6,6%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Danemarca (0,4%), Italia şi Belgia (ambele cu 0,5%).
Comparativ cu noiembrie 2023, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 15 state membre, a rămas stabilă în Spania şi a crescut în 11 ţări, inclusiv în România (de la 6,9% la 7%)
De asemenea, datele Eurostat arată că în zona euro rata anuală a inflaţiei a crescut de la 2,4% în noiembrie, până la 2,9% în decembrie. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea preţurilor la servicii care au înregistrat un avans de 1,74 puncte procentuale, urmate de preţurilor la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări, care au crescut cu 1,21 puncte procentuale. În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 0,68 puncte procentuale.
Banca Centrală Europeană vrea să menţină inflaţia la 2% pe termen mediu şi a majorat dobânda de referinţă la un nivel record pentru a încetini ritmul de creştere a preţurilor, însă înăsprirea politicii monetare a avut drept efect şi încetinirea activităţii economice în zona euro.
sursa: Agerpres
Discussion about this post