Voleibaliștii de la CSM Constanța încheie această săptămână cu un meci pe teren propriu în compania celor de la Universitatea Cluj, în cadrul etapei a XV-a din Divizia A1.
Echipa de pe litoral este favorită în fața ultimei clasate, pe care a învins-o în tur, la Cluj-Napoca. Băieții antrenați de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală își așteaptă suporterii la meci. sâmbătă, 27 Ianuarie, de la ora 15.00, la Sala Sporturilor.
Înaintea acestui joc CSM Constanța se află pe locul 7 în clasamentul Diviziei A 1 cu 20 puncte după 7 victorii, dar și 7 eșecuri. De partea cealaltă, CS Univeristatea Cluj ocupă ultimul loc în clasament fără nici un punct după 13 eșecuri.
Meciul va putea fi urmărit în direct pe aplicația CSM Constanța (Google App & App Store), pe site-ul www.csmconstanta.ro la secțiunea LIVE TV și pe site-ul frvolei.ro.
Discussion about this post