Cu o selecție îndrăzneață, care unește trei generații de artiști, licitația din 30 ianuarie pune iubitorii de artă față în față cu provocările estetice și filosofice contemporane. Un număr de 181 de opere de artă ale unor artiști care au subminat regimul politic dinainte de 1989 prin creația lor, care au ales imaginea ca armă a adevărului; sunt artiști care au evoluat în timpul tranziției dinspre comunism spre democrație și care s-au confruntat cu noile provocări socio-economice; nu în ultimul rând, regăsim în selecție artiștii generației Z, preocupați de marile teme ale agendei de azi (ecologie, identitatea de gen, tehnologie), dar care caută să își definească și propria identitate artistică, informează Artmark.
„Este pentru prima dată când participă la un astfel de eveniment o colecţie de opere colectate, de-a lungul a trei decenii, de o companie românească, care a strâns toate aceste lucrări în special prin achiziţii din expoziţii, pentru a susţine artiştii români şi a le încuraja formarea treptată, în anii care au urmat după Revoluţie. Este vorba atât despre artiştii ai anilor ’70-’80, cât şi din generaţiile postdecembriestă şi Z, toţi uniţi în curajul de a-şi exprima ideile, pentru a ne inspira şi a ne provoca imaginaţia”, se arată în comunicat.
Unul dintre cele mai impresionante loturi este lucrarea intitulată „Peacock”, estimată la 1.000 – 1.600 de euro, care a fost realizată de Ionuţ Barău din multe materiale reciclate, inclusiv o carpetă „Răpirea din Serai”.
Lucrări deosebite sunt şi „Come to the Heart Side” a lui Cristian Moldovan, la 800 – 1.500 de euro, care „îndulceşte” celebrul personaj Darth Vader din seria cinematografică „Războiul Stelelor”, dar şi „Peace Them Over!” a lui Marc Verlan, artist originar din Republica Moldova care a realizat această lucrare în 2010 prefigurând, parcă, războiul ucrainean început la 24 februarie 2022. Pictura sa a fost estimată la 2.500 – 3.500 de euro.
La aceeaşi licitaţie participă şi o lucrare realizată de Teli Iacşa, „The Social Unicorn”, realizată dintr-o varietate de materiale, pe modelul „fă rai din ce ai”, şi care a fost estimată la 1.000 – 1.800 de euro. Artista a anunţat că va dona o parte din fondurile strânse din această vânzare Fundaţiei Veritas Sighişoara.
Toate operele pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviţă sau online pe artmark.ro. Expoziţia de la Galeriile Artmark este deschisă de luni până duminică, gratuit, în intervalul orar 10,00 – 20,00.
Discussion about this post