Salarianții CT Bus s-au adunat astăzi în curtea instituției în semn de protest față de decizia conducerii de a tăia tichetele de masă. Oamenii spun că este un abuz și solicită revenirea asupra deciziei.
„Ne-au chemat astăzi și ne-au anunțat că nu vom mai primi tichetele de masă. Am înțeles că legea 296 ne limita, la 18 lei, erau 30 de lei, am acceptat, legea este lege, trebuie respectată. Dar de la 18 lei, să nu mai dea nimic că așa vor ei, nu putem să acceptăm așa ceva”, susține Daniel Toma, președinte sindicat CT Bus.
Decizia ar fi fost motivată de conducerea companiei cu încadrarea în legea 296, potrivit căreia „operatorilor economici li se interzice acordarea de prime, premii, bonusuri sau alte drepturi de natură salarială similare în situația în care au fost înregistrate piederi financiare contabile din anii precedenți și nerecuperate și/sau înregistrează pierderi contabile în anul curent.”
„Acolo se referă la prime, nicidecum la tichetele de masă, este doar o interpretare a lor. Din punctul meu de vedere este o decizie, un abuz pe care l-au luat fără să ne consulte, fără să avem discuții. De la 1 ianuarie și până pe 24 ianuarie puteam să ne așezăm la masă, să găsim calea de mijloc și să vedem dacă este bine sau nu. NU, ne-au ținut până pe 23, astăzi m-a chemat pe mine și mi-a transmis că nu se mai dau tichetele de masă”, a precizat Daniel Toma.
Momentan, salariații CT Bus se vor reuni în curtea instituției pentru a-și spune nemulțumirile, urmând ca apoi să participe la o serie de discuții cu cei din conducerea companiei de transport.
„O să ne adunăm aici, o să mergem să discutăm cu dânșii, o să informăm și consiliul de administrație, o să vorbim și cu dl primar, trebuie să existe o cale, pentru că este un abuz. Nu ne încadrăm cu tichetele de masă pe legea 296. Rămâne de văzut după întâlnirea de astăzi ce vom face mai târziu”, susține Toma.
Noul director interimar al CT Bus, Fănel Popa nu a confirmat dar nici nu a infirmat decizia tăierii tichetelor de masă.
„Nu pot să-mi exprim un punct de vedere la acest moment”, a declarat pentru Observator Constanța, Fănel Popa.
Discussion about this post