Ministerul Educației de la noi organizează pentru prima dată o olimpiadă naţională de securitate cibernetică. Această olimpiadă reprezintă un pas important în deschiderea apetitului elevilor pentru un domeniu de interes la nivel internaţional, a declarat Manuela Catrina, director adjunct al Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).
Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei a aprobat calendarul olimpiadelor şcolare care vor avea loc în anul şcolar 2023-2024, Olimpiada de Securitate Cibernetică urmând să se desfăşoare pe 17 februarie 2024 – etapa locală, 2 martie 2024 – etapa judeţeană, iar în perioada 22-25 mai 2025 – etapa naţională, la Bucureşti.
“Ne dorim ca la acest concurs să participe cât mai mulţi elevi. Este natural, pentru că securitatea cibernetică este inclusă în lista de competenţe şi sunt convinsă că vom avea loturi puternice pentru concursurile internaţionale. Trăim într-o lume din ce în ce mai digitalizată şi avem nevoie de specialişti. România îşi propune să devină un actor relevant în domeniul securităţii cibernetice, iar pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de formarea unui număr cât mai mare de specialişti prin sistemul naţional de educaţie. Olimpiada este o oportunitate pentru elevii din România de a-şi testa, dezvolta şi perfecţiona cunoştinţele în domeniul securităţii cibernetice şi competenţele digitale, dar şi de a descoperi noi cariere”, a spus Manuela Catrina, director adjunct al DNSC.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post