În 2023, au existat 6,3 milioane de zboruri comerciale în Uniunea Europeană, sub nivelul din 2019, înaintea pandemiei, când erau şapte milioane, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Zborurile neprogramate (curse charter şi alte zboruri speciale) au constituit 9,2% din toate zborurile în 2023. În lunile de vară (iunie, iulie şi august) s-a înregistrat cea mai ridicată prevalenţă (10,9%, 11,4%, şi, respectiv 10,4%).
Cel mai mare număr de zboruri comerciale în 2023 s-a înregistrat pe aeroportul Amsterdam Schiphol din Ţările de Jos (453.000), urmat de Paris-Charles de Gaulle (451.000) în Franţa şi Frankfurt/Main (427.000) în Germania.
În rândul principalelor zece aeroporturile cu cel mai mare număr de curse aeriene, cea mai ridicată pondere a zborurilor neprogramate a fost în Athina (5,6%) în Grecia, Viena (5,1%) în Austria şi Madrid (4,7%) în Spania.
sursa: Agerpres
Discussion about this post