Nu există român care să nu fi văzut măcar o dată în viața lui o canapea așezată în fața, în lateralul sau spatele blocului, de parcă primăria a plasat-o acolo, drept loc de odihnă. Nu există un cartier în țara noastră unde să nu fie măcar o canapea jerpelită, lăsată la stradă.
Constănțeanul obișnuit doar cu patul și recamierul, în comunism, a fost foarte încântat când în urmă cu 25 de ani a explodat moda cu canapele ca-n vest. Familiile mai mari aveau colțar, ca să încapă și mama și tata și cățelul și pisica și neamurile bune sau rele.
Indiferent de culoare, mărime sau model, românii, constănțenii s-au atașat de canapea ca de un al nu știu câtelea membru al familiei. Așa se face că, în loc să doneze canapeaua veche (cât încă mai era bună de ceva) unui om mai sărac, spre exemplu, așteptau să se dezmembreze și abia apoi o coborau pe scara blocului, într-un exercițiu concomitent de forță și echilibristică, până în stradă.
Acolo, evident că nu-i lăsa inima și legea să dea cu toporul, ciocanul în ea și s-o facă bucăți și nici s-o ducă la reciclare, ori la un magazin de mobilă second-hand, pentru că deja era prea degradată ca să mai fie considerată mâna a doua sau a zecea.
Mai existau și acele neamuri care își chemau rudele mai sărace, ca să le dea canapeaua roasă de timp și cu arcurile ieșite, înainte să-și cumpere una nouă. Practic umileau acei oameni, doar ca să le-o care din casă, din bloc și să-i scape de ea. În cele din urmă, evident, săracii chemați să ia canapeaua o duceau la gunoi, pentru că efectiv nu aveau nici ei ce să facă cu ea. Acestea erau însă excepții, pentru că în cele mai multe cazuri, constănțeanul își duce singur canapeaua în stradă.
Ce-i corect, anul trecut a fost unul mai slab în descotorosirea de locurile de șezut din sufragerie, iar asta pentru că oricum vânzările de mobilă, în general au scăzut cu peste 50 la sută, la nivel național. Deci, românul nu prea a mai cumpărat și prin urmare nici nu prea a mai scos din casă ce avea vechi.
Însă, chiar și așa, în buricul târgului urban găsim astfel de imagini în continuare. Tot ce putem spera este că măcar o pisică se va răsfăța pe ea sub razele Soarelui, în zilele mai calde.
Discussion about this post