Un român din doi a efectuat o achiziţie online în 2023, ponderea acestui tip de comerţ în valoarea totală a comerţului din România fiind de 14%, conform datelor Statista, citate într-un raport întocmit de o platformă specializată în eCommerce. La finele anului trecut, numărul românilor care au făcut achiziţii din mediul online a ajuns la 10.2 milioane, iar în acest context preţul rămâne cel mai important criteriu în alegerea unui comerciant online (45%), urmat de oferte speciale (36%), politica de livrare (34%) şi checkout facil (29%).
Conform estimărilor, în 2024, valoarea estimată a pieţei locale de eCommerce ar urma să ajungă la 7,3 miliarde de euro, în condiţiile în care Millennials şi Generaţia X sunt cei mai activi cumpărători online, în România. La polul opuse se află Generaţia Z şi Baby Boomers, care sunt mai reticenţi sau au o prezenţă mai scăzută în comerţul electronic.
Potrivit analizei realizate de MerchantPro, grupa de vârstă 35-44 de ani deţine cea mai mare pondere în utilizarea e-commerce, cu aproape un sfert din total. Următorul grup, cel de 25-34 de ani, prezintă o proporţie apropiată, de 23,82%, în timp ce grupa de 45-54 de ani nu este departe, contribuind cu 23,52%. În schimb, tinerii adulţi cu vârste între 18-24 de ani şi persoanele între 55-64 de ani sunt mai puţin activi în e-commerce, reprezentând cumulat sub 28%.
În ceea ce priveşte trendurile majore care vor influenţa piaţa în 2024, experţii în domeniu punctează concurenţa în permanentă creştere, în special de la concurenţi internaţionali puternici, în special branduri din Uniunea Europeană (UE) sau, recent, jucătorii din zona non-UE, precum Shein sau Temu, a căror ascensiune este accelerată la nivel global.
„În acest context, comercianţii trebuie să mizeze pe o abordare agilă, pe tehnologii noi precum automatizări, AI, soluţii de personalizare şi să îşi extindă operaţiunile atât pe orizontală, cât şi cu verticale noi. Concomitent, optimizarea operaţiunilor interne trebuie să rămână un focus pentru a susţine o dezvoltare strategică pe termen lung. Marii câştigători în retailul online anul acesta vor fi cei care vor avea curajul să investească în automatizări şi în inovaţii care să le crească performanţa şi să le optimizeze atât platforma, cât şi fluxurile interne. Dacă anul trecut comercianţii au analizat, acum e momentul să acţioneze. Este anul în care trebuie să automatizeze şi să integreze soluţii care să le susţină dinamica. Cei care nu se vor mişca suficient de agil anul acesta cred că vor pierde teren important şi avea în cel mai bun caz creşteri modeste”, se precizează în analiza citată.
Raportul ‘eCommerce Insights 2024’ al MerchantPro evidenţiază o creştere medie de doar 3% a vânzărilor pe magazinele locale, în 2023, comparativ cu anul precedent, iar articolele pentru copii reprezintă cel mai dinamic segment de piaţă, cu un salt de 20%. Din punct de vedere al numărului comenzilor plasate de către clienţi, creşterea rămâne moderată, respectiv de 5,5%.
„Pe fondul inflaţiei şi reducerii puterii de cumpărare, valoarea medie a comenzii înregistrate de magazinele din platforma MerchantPro s-a situat în 2023 în jurul valorii de 54 de euro, cu 2,5% mai mică faţă de 2022, când nivelul înregistrat a fost 55,5 de euro (…) Zilele cu reduceri şi oferte speciale din săptămâna Black Friday au înregistrat o creştere de 10%, însă dinamica din perioada reducerilor nu a putut susţine o creştere la nivel de trimestru”, subliniază raportul de specialitate.
MerchantPro este un proiect al companiei ShopMania Net, care se adresează antreprenorilor din eCommerce din România şi Europa, prin funcţionalităţi competitive de comerţ electronic, servicii profesioniste de suport şi soluţii personalizate, adaptate necesităţilor specific de dezvoltare. În prezent, platforma este folosită la nivel regional de peste 5.000 magazine online, din care aproape 2.000 de magazine active în România.
Discussion about this post