Paris a găzduit aseară tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor, ediția 2024/2025, care va începe în toamna acestui an, după EURO 2024 din vară.
În Liga C, naționala noastră a fost cap de serie, făcând parte din urna 1, alături de Suedia, Armenia și Luxemburg. La evenimentul UEFA organizat în capitala Franței ne-am aflat adversarii cu care vom juca, tur-retur, în septembrie – noiembrie acest an.
România va fi în grupa C2 și va avea ca adversare Kosovo, Cipru și Lituania / Gibraltar.
Primul loc înseamnă promovarea directă în Liga B a ediției următoare a Ligii Națiunilor, în vreme ce locul doi duce la baraj pentru promovare. În același timp, locul 4 duce la retrogradare directă în Liga D, în vreme ce locul 3 păstrează naționala în același eșalon valoric al competiției, Liga C, și pentru ediția următoare.
,,Obiectivul României trebuie să fie primul loc, iar asta cu atât mai mult cu cât vorbim de o șansă importantă, în paralel cu preliminariile clasice, pentru o eventuală calificare la barajul pentru Cupa Mondială 2026. Până atunci, concentrarea noastră maximă este însă pe EURO 2024 și tot ce înseamnă abordarea optimă a turneului final. De la situația îngrijorătoare pe care o au la cluburi mai mulți jucători importanți ai naționalei noastre, până la meciurile de pregătire programate în luna martie, întreaga mea atenție este în această direcție”, a declarat selecționerul României, Edi Iordănescu.
Calendarul grupei și efectele pentru drumul spre CM 2026
Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:
Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024
UEFA Nations League 2024/25 va avea efect direct și asupra preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial 2026.
Cel mai bine clasate 4 formații în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice.
Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Discussion about this post