Astăzi în jurul orei 09:00 a început procesiunea de Sfântul Haralambie. Ceea ce se pronunțase a fi un protest s-a preschimbat în procesiune, după cum i-a îndemnat Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
„Având în inimă dragostea pentru pace, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi îndeamnă pe organizatorii mitingului de sâmbătă să preschimbe marșul în procesiune și înflăcărarea în rugăciune, prin renunțarea la întrunirea planificată. Înaltpreasfințitul îi așteaptă pe toți la Sfânta Liturghie pe care o va oficia, alături de mai mulți arhierei, preoți și diaconi la Biserica “Sfântul Haralambie” din Constanța, cu ocazia prăznuirii hramului, mâine, 10 februarie, începând cu orele 7.30” este comunicatul Arhiepiscopiei de noaptea trecută.
Ieri, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis un comunicat prin care anunța că Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie va fi subiect de discuție în următoarea ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. fiind acuzat de încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică, după ce a solicitat în repetate rânduri ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie.
În această dimineață, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a ținut să clarifice decizia luată noaptea trecută:
„Deși poate părea acum drept o reacție la comunicatul Patriarhiei, sfatul Înaltpreasfințitului adresat organizatorilor mitingului este unul clasic: duhovnicesc și precaut. Duhovnicesc prin chemarea la rugăciune (alături de ierarh, nu fără el) și precaut (pentru a se evita deturnarea și eventuala compromitere a unui demers corect și sfânt în esența lui, lucru anticipat de noi înainte de comunicatul Patriarhiei)”
Discussion about this post