Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitați, astăzi, în jurul orei 12:40 să intervină în Constanța, pe strada Liliacului, unde s-a produs un accident.
Potrivit primelor informații, un autoturism a intrat în gardul unei locuințe.
În urma evenimentului rutier, reprezentanții ISU Constanța transmit că a existat o singură victimă, care nu a rămas încarcerată în urma impactului. Aceasta este conștientă cooperantă.
La această misiune au intervenit salvatori de la Detașamentul Palas cu un echipaj SMURD B.
Discussion about this post