În cadrul ceremoniei organizate cu ocazia celei de-a 27-a Adunări Generale a Asociației Comunelor din România, ce are loc în această perioadă la București, comunei Cumpăna i-au fost oferite două distincții pentru contribuția importantă la viața sportivă și culturală.
Cele două premii obținute de administrația publică locală sunt:
- Ordinul, Trofeul și Diploma „Ivan Patzaichin” ediția IX-a, pentru sprijinirea excelenței în sport în lumea satelor, înmânat de însăși doamna Ivona Patzaichin, și
- Ordinul de merit și trofeul „Nicolae Sabău” ediția a XVII-a, în semn de apreciere deosebită pentru activitatea depusă ca promotori ai valorilor și ai civilizației tradiționale din mediul rural.
Munca, dăruirea și performanța campionilor Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, a membrilor Ansamblurilor Folclorice ale comunei Cumpăna, dar și efortul celor care pun suflet pentru ca sportul să fie un mod de viață și cultura să rămână la loc de cinste în comuna Cumpăna, au fost încununate de aceste două distincții, înmânate Marianei Gâju, primarul comunei Cumpăna, în prezența a peste 350 de primari de comune din întreaga țară, în cadrul ceremoniei.
“Aceste distincții sunt ale sportivilor, campionilor și artiștilor comunei Cumpăna, ambasadorii noștri cei mai de preț! Însă toate rezultatele nu ar fi fost posibile fără dedicarea antrenorilor, sprijinul părinților și munca neîntreruptă a funcționarilor comunei Cumpăna. Toți aceștia ne fac mândri și le mulțumim pentru că ne reprezintă cu cinste în cadrul evenimentelor și competițiilor atât la nivel național cât și internațional. Indiferent de obstacole, Primăria și Consiliul Local vor susține și promova necontenit sportul și cultura, ca mod de viață în comuna Cumpăna”, a declarat la finalul ceremoniei Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna
Discussion about this post