Zi importantă pentru cei care cred în superstiții! Astăzi, Marți 13, este „Ziua Informării Preventive”, prilej pentru pompierii constănțeni de a se afla din nou alături de cetăţeni, cu recomandări pentru protecţia în situaţii de urgenţă şi materiale informative dedicate unor evenimente de referinţă.
Având sloganul ”Preveniţi Ghinionul”, activităţile de informare în această zi au ca scop conştientizarea de către cetăţeni a pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării regulilor de comportare în situaţii de urgenţă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, principalele obiective constau în derularea campaniei de informare menite să conştientizeze cetăţenii asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă, crearea comportamentului preventiv şi atitudinii proactive în rândul comunităţii în vederea reducerii semnificative a numărului victimelor.
„Cetăţeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător.
Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători! Nu uitaţi! Printr-un comportament preventiv, ne putem salva viaţa şi bunurile”, este mesajul transmis de reprezentanții ISU Dobrogea.
Discussion about this post