CSM Constanța a pierdut în fața celor de la Fuchse Berlin, scor 29-32, în EHF European League. Constănțenii au reușit să ofere unei săli pline un excelent spectacol handbalistic.
Prima repriză a fost destul de echilibrată, iar la un moment dat constănțenii au reușit chiar să treacă în avantaj, 6-5, după reușita lui Aliokhin. În minutul 17, după golul lui Ravnic, echipa de la malul mării s-a desprins la două goluri pe tabelă, iar prima repriză s-a încheiat cu scorul de 15-14 pentru CSM Constanța.
Ba mai mult, la un moment dat în primele 15 minute din repriza secundă constănțenii și-au mărit avantajul și au condus cu 19-17 și păreau capabili de o nouă supriză în Cupele Europene.
Avantajul echipei conduse de George Buricea a durat până în minutul 44, când nemții au egalat prin golul lui Drux. Fuchse a trecut la conducere și a reușit să își mențină avantajul până la finalul celor 60 de minute.
În urma acestui rezultat, gruparea de pe malul mării este pe locul trei în clasament, cu două puncte acumulate, în timp ce nemții sunt liderii grupei, cu șase puncte.
Pentru constănțeni, urmează meciul contra celor de la Dinamo, partidă programată pe 20 februarie, de la 19:45.
Discussion about this post