În perioada 17-26 februarie, naționala feminină U19 a României se reunește pentru primul stagiu de pregătire din acest an, în cadrul căruia va disputa și două meciuri amicale.
Tricolorele antrenate de Massimo Pedrazzini vor juca ambele meciuri împotriva Bosniei și Herțegovina, la Bijeljina, după următorul program:
- Vineri, 23 februarie, ora 13:00
- Duminică, 25 februarie, ora 13:00
În lotul convocat de Massimo Pedrazzini pentru această acțiune figurează și două fotbaliste de la Farul Constanța. Este vorba de mijlocașii – Maria Cristea și Ioana Stancu
Naționala U19 va evolua în Liga A din preliminariile pentru Campionatul European, unde a fost repartizată în grupă cu Germania, Suedia și Ungaria. Meciurile vor fi găzduite de Ungaria în perioada 31 martie – 9 aprilie 2024.
Discussion about this post