Peste un milion de persoane au fost programate on-line pentru obținerea pașaportului, prin intermediul platformei HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne (Centrul de furnizare servicii electronice), în mai puțin de un an de la operaționalizarea opțiunii de programare, anunță
Serviciul de programare on-line pentru depunerea cererilor de pașapoarte prin platforma HUB de servicii a MAI a fost lansat la data de 20 martie 2023, noua platformă având ca efect imediat reducerea semnificativă a timpului de așteptare pentru depunerea documentelor și o interacțiune prietenoasă cu utilizatorul prin intermediul soluțiilor informatice intuitive.
„Dezvoltarea unui astfel de sistem modern a pornit de la necesitatea gestionării fluxului mare al cererilor cetățeniilor care solicită rapiditate și eficiență în obținerea documentelor de călătorie. Astfel, în platforma hub.mai.gov.ro a fost integrat și serviciul de verificare online a stadiului cererii de pașaport „Status pașaport”, care include notificarea cetățenilor prin SMS cu privire la momentul în care pașaportul simplu electronic se poate ridica de la ghișeele serviciilor publice comunitare de pașapoarte sau de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate”, precizează MAI.
La un an de la operaționalizare, HUB-ul de servicii a fost accesat de peste 4,5 milioane de ori, fiind înregistrați 362.400 de utilizatori unici. Pe lângă posibilitatea de a se programa online pentru obținerea pașaportului, cetățenii mai pot obține online cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere.
Până în prezent, aproape 350.000 de cetățeni au obținut on-line certificatul de cazier judiciar și peste 210.000 de persoane au accesat online istoricul sancțiunilor rutiere.
HUB-ul oferă un ghișeu unic de tip „one-stop-shop” pentru serviciile publice electronice ale ministerului, facilitând astfel accesul simplu și eficient la informații și resurse esențiale. Principalele beneficii pentru cetățeni sunt: timpul redus pentru obținerea documentelor și costuri zero.
Discussion about this post