Noi performanțe pentru atletul Alin Mihai Savlovschi care a devenit vicecampion național la 1500 și 3000 de metri, obținând aceste titluri importante, la categoria Under 23/tineret din cadrul Campionatului Național de Atletism Indoor.
Pe de altă parte, atletul de la CS Medgidia a reușit să ia locul 4 și la seniori.
Datorită acestor performanțe reușite în anul 2023, sportivul Alin Mihai Savlovschi a primit titlul de cel mai bun junior al anului 2023 din partea Federației Române de Atletism. Și antrenorul său, Sandu Nicolae a fost recompensat pentru rezultatele extraordinare pe care le-a obținut cu Alin în competițiile interne și internaționale.
Medalia de aur de la Festivalul Olimpic al Tineretului European, medalia de aur de la Campionatul Balcanic și performanțele naționale, au stat mărturie la această premiere oferită de Federația Română de Atletism.
Discussion about this post