Salvatorii constănțeni au fost solicitați în urmă cu câteva minute să intervină în cazul unui accident produs în localitatea Nicolae Bălcescu. Potrivit primelor informații în evenimentul rutier ar fi implicate 21 de victime, astfel că a fost activat planul roșu de intervenție.
Impactul ar fi avut loc între un autoturism și un microbuz, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.
La fața locului s-au deplasat o mașină de stingere cu apă și spumă, patru ambulanțe SMURD, o descarcerare și o autospecială de transport victime multiple.
UPDATE
Odată ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că este vorba despre 16 persoane implicate în evenimentul rutier, dintre care 13 care se aflau în microbuz și 3 în autoturism. Din fericire nimeni nu este grav rănit. În acest moment victimele sunt evaluate medical la fața locului, unii dintre ei au suferit atacuri de panică.
UPDATE
Începând cu ora 18:15 a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție.
UPDATE
Persoanele au fost evaluate medical de echipajele medicale de pe ambulanțele SMURD și SAJ, nu au prezentat mărci traumatice și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital.
UPDATE
„La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Carol, din comuna Nicolae Bălcescu, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 66 de ani, și un microbuz ce transporta pasageri, condus de un bărbat, de 59 de ani, care ar fi circulat în aceeași direcție. În urma accidentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative. Accidentul rutier urmează a fi soluționat potrivit dispozițiilor legale privind tamponarea”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Discussion about this post